Abia ce se retrăgea lin noaptea de pe crengile înzăpezite, cînd cel mic mișuna zîmbind prin casă. Era ziua cînd îi promisesem că mergem la magazin. O însemnase în calendarul din balcon, făcînd o inimă din ciocolată amăruie în jurul ei. Eu eram cu jumătate de corp într-o stea, iar cu cealaltă jumatate sub plapuma cu fulgi mărunți, cînd am simțit că încearcă să mă trezească jucîndu-se cu părul meu. Își prindea genele în buclele grele, încă mirosind a parfum și-a tutun, mă pupa pe nas, și se juca cu degetele mele, făcîndu-le personaje de benzi desenate. Se vînzolea în jurul patului, umflînd cu mînuțele voalul spumos al baldachinului.
- Haide la magazin, te rog frumos, hai să mergem acum, nu mai am răbdare!, îmi șoptea ca prin vis cel mic.
Nu avea niciodată răbdare.
Am coborît cu greu din pat, mai mult în vis decît în hol, după care am spălat săpunul cu miros de ambră și-am murdărit apa din cadă. M-am pudrat, m-am acoperit cu o dantelă plină și mi-am așezat pe cap o cunună de iriși violet și mărgăritar. Cel mic stătea în colțul băii, sprijinindu-se de halatul ce ne ținea în casă de cîteva luni, în timp ce desena o linie întreruptă, ce purta la capete un D și un E.
- Zi-mi o literă!
Am ales un A, nu de alta dar întotdeauna îmi plăcuseră începuturile. Cel mic a zîmbit inocent, dăruindu-mi o gropiță purtătoare de bucurie.
- Mai avem doar 5 litere de ghicit!
- Hai să mergem, sigur le găsim noi în drum spre magazin.
Pășeam amîndoi cu tălpile goale prin zăpadă afînată, iar pe străzi nu era nimeni. Cîte-un cîine de vatelină, ici-colo, înclina capul printre nămeți, urcînd spre cer un abur de curiozitate.Cel mic sufla înspre ei, în timp ce le oferea la schimb un surîs ce se-asemăna c-un clinchet. Alerga înaintea mea, culegînd brațe întregi de zăpadă pe care le arunca voios spre văzduh, după care se prindea cu mînuța de mijlocul unui copac și se învîrteau împreună ca într-un dans transcendent. Împreună lăsam în urmă stoluri de păsări albe, desenate de cele 4 tălpi ce căutau 5 litere și-un magazin.
Odată ajunși la o bifurcație, puiul de om oftă.
- Nu mai ofta, micuțule, o să găsim noi magazinul! Uite, ia tu O-ul de la oftat, pune-l pe una din liniile punctate. A-ul ți l-am mai dat o dată.
- Eu zic să îl păstrăm și pe T. Iar pe F o să le las aici, la răscruce, nu avem nevoie acum de el.Și, poate cine știe, face și el niște fragi. Sau rodii! Îmi plac mult rodiile.
Tot mergînd de mînă pe străduțe încolăcite, am văzut case fără geamuri, grădini cu oglinzi rotunde, pisici cu ochi de chihlimbar,jucării de pluș savurînd ceai cu mere și scorțișoară, oameni fără bijuterii, și fructe zemoase cu razele lor de soare. Sub una dintre tufele de fragi, stătea un băiețel îmbrăcat în catifea albastră. Stătea trîntit pe pîmînt și zîmbea la fiecare frunză și fruct în parte, în timp ce le atingea cu degetele-i lungi, împletite parcă din unt și spumă de lapte. Era cea mai liniștită și înaltă energie pe care o întîlnisem vreodată.
- Nu te supăra, ne poți ajuta și pe noi să găsim Magazinul? Îl căutăm de ceva vreme, și ne-au cam înghețat picioarele. Vrem neapărat să cumpărăm de acolo cuvîntul din desen.
El se ridică ușor, aproape plutind, și se îndreaptă ca o adiere spre noi. Purta cercuri de ape limpezi în privire și ne încălzea gleznele în timp ce ne privea. Se aplecă spre cel mic, îi luă delicat mîna și îi așeză în palma cît o ghindă un R grăsuț din bobițe de rodie. Într-o clipire, băiatul de catifea își scoase de la piept un Ghiocel, și mi-l așeză după ureche, asemena unui ac de păr din cristal. Zăpada se topea în cercuri în jurul nostru, lăsîndu-și pe pămînt haina din apă de izvor.
- Toate lucrurile pierdute se transformă în ghiocei pe care îi vom culege la primăvară, îmi șopti.
Băiatul de sub fragi își aruncă mantia de catifea albastră spre cer, deschizănd brațele într-un arc perfect.
De aici încolo, totul era înfășurat într-o Simplitate licoroasă. Știam clar ce purtăm cu noi: 7 iriși violet, un R din bobițe de rodie, un O și-un D, o dantelă plină, multe bobițe de mărgăritar, un E și-un T, un ghiocel și-un început nou. Desenul era aproape terminat.
L-am ridicat pe cel mic pe brațe, i-am sărutat fruntea, iar lui i-au picurat pleoapele de fericire. Ne-am îmbrățișat ani la rînd, aruncînd liniște și puritate spre văzduh. Din cînd în cînd, adormeam pe desenul ce-i dăduse viață o mînă de bebeluș, și ne trezeam protejați de el, ca într-un pîntec. Acum totul era perfect. Eram în cerc, nu pe margini. . Lanuri și lanuri de flori și litere s-au născut în acea amiază, sub privirea neprihănită a unui copil.Tot ce căutam era în noi, nu pe contur.În acea amiază, am adormit mai devreme ca niciodată. Sub adieri de mărgăritar și de fulgi mărunți, m-am ridicat spre beatitudine.
