Și dacă mâine tu mi-ai spune să mânc pământ, să-l scuip în ger și să aștept pios minune, ei bine, mâine-am să mă plec.
De drag, de dor, de dragoste, de sacrificiu și păcat, purtând pe umeri grele trupuri, aș fi plecat, aș mai fi stat. Și fiindcă nu-i o zi ca ieri și mâine nu mai cred să vie, îți spun cu dinții tremurânzi că lepăd tot, doar pentru tine. Și te iau tot, doar pentru mine, și te ascund și nu-ți greșesc, și te ador ca pe-o minune, în chip profan bisericesc.
Să stai în mine-un veac de soare, să te port oriunde m-aș purta, să-ți curgă lapte de la sâni-mi, să-ți contemplez doar eu gura.
Și dacă mâine tu nu riști, ca și cum mâine-ar exista, eu mă arunc, mă pierd, mă mistui și mă întreb de-ai fost cândva. Și-ai face multe să iei totul și dacă n-ai iubi nimic, nu ți-ar mai rupe pielea-n sute boldurile unui chin.
Eu îți dau tot și merg oriunde și jur, chit de păcătuiesc, că-ți sunt și roabă și descântec, și muză și-ntrupare-n suflet. În alte dimensiuni ai spune, c-așa amor ar merita să dea prăvală mările în munte, spunând: Luați tot, oricum nimic n-ar mai conta.
Și noi, pe plita plăcilor, am tremura de numa’, numa‘, am spune c-am clădit din nou Sodoma și Gomora-ntr-una.
Și dacă mâine nu plecăm, doar pleci tu primul și eu după, poate-mi voi aminti cumva, când voi spăla surtuci pe-o luncă, fost-ai cândva, în alte vieți, un larg ocean și eu o stîncă.
Nu-ți fie teamă, știu c-ai vrea, să scapi acum fugind de lume, s-adormi tăcut și limpede, într-o pădure de mai bine. Cu cântul și cu harpa ta, să predici cum se soarbe liniștea, iar tu să fii chiar zgomotul, norocul, plodul, iertătorul.
Nu-ți fie teamă cap d’enfant, trup de bărbat dormind în pat, căci îți voi pune flori de soc sub perne și fluturi de lumină-n glezne. Și te voi săruta în noapte, Șeherezade-ți voi croi, iar când la orizont va naște ceriul al său plămădit, pleca-voi cu pahare-nalte, să-ți dau căldura ce-am promis.
Și dacă mâine am pleca și am privi doar înainte, mi-aș face pielea un covor și am dormi pe după plinte. Am merge pe un drum curat, cu bumbi apoși și pori de munte, ce îl primesc în chip divin doar cei ce au sorbit cu sete.
