Îmi place durerea. Nu, nu mă refer, la durerea fizică, ci la aceea a spiritului. Îmi place să mă las mistuită de emoţiile din colţul unei lacrimi. Să am impresia că nimeni nu şi-a mai însuşit suferinţa într-un mod atât de natural, că nimeni nu-şi gustă amarul lacrimilor cu atâta satisfacţie. După care, ador să mă laş înecată cu totul de această muză a mea. Îmi place să mă vicimizez, să mă plimb singură pe străzi, şi să inspir mila aceea sinceră pe care i-o împărtăşeşti unui bătrân care tremură-n noapte la colţ de bulevard. În felul asta, simt că renasc constant şi că mă iubesc tot mai mult. Nu va gândiţi că mă iubesc în felul acela narcisist, declarat în oglindă. Dimpotrivă, imaginea mea din oglindă analizată îndelung, mă întristează, mă nemulţumeşte, mă face să-mi găsesc nenumărate cusururi. Mă iubesc cum iubeşti prima zi de vară, după care te plictiseşti de atâta căldură şi sudoare, cum iubeşti mirosul bradului proaspăt adus în casă, după care încep să te enerveze crengile-i ofilite.
Cândva, credeam în iubirea absolută. Între timp, mi-am dat seama că e doar o aberație idealistă care oricum nu mi-ar aduce satisfacția deplină. Ce sens are dragostea fără pic de îndoială, de întuneric? Ei bine pentru mine n-are. Poate ar avea, dar din moment ce eu n-o pot simți altfel, mă mint că aceasta este singura poteca de urmat.
Toată viața am avut impresia că joc într-o piesă de teatru. Mă mișc cu o fluiditate studiată, aștept să primesc reacții, să fiu băgată în seamă, să fiu huiduită. Toate îmi creează, deopotrivă, aceeași satisfacție. Sunt seri în care stau cocoțată pe geam și cred cu tărie că, vorbind ușor spre cer, tu mă auzi, oriunde ai fi. Poate că vărs și câte o lacrimă,două, de dragul piesei și-al spectatorului. Firește, nu știu să joc, nu sunt un actor bun, sunt chiar stângaci. Dar mă încălzește ideea că pot oricând să părăsesc scena, și să invoc proastele mele aptitudini de actor, în caz că-mi ratez vreo frântură din viață. Și mai ales, pentru că atunci când voi muri, nu va însemna că am plecat de tot. Ci doar că stau în spatele cortinei, jucând un alt rol.
