M-ai vrea?

Stinge lumina, te rog! Suflă şi-n lumânarea de pe masuţă. Închide ochii şi numără până la 20.

Îţi dau drumul uşor la mână, după care îmi miros palma şi-nchid involuntar ochii. În semi întuneric, îţi văd conturul corpului pâlpâind. Nu te mai văzusem niciodată îmbrăcat atât de simplu, în blugi şi într-un tricou lărgit mâini prea dornice să te aibă. Te apropii de lumânare, chipul ţi-e tot mai luminat, iar de pe buze îţi curge o rază de soare. Într-un ultim cadru inundat de lumină, eşti tu, din profil, având frunte feminină, gene curbate precum picioruşele de aţă ale unui păianjen, nas mic şi drept, şi cel mai excitant gât pe care l-am gustat vreodată. Sunt atât de fericită pentru că, în seara asta, te-am putut privi.

Ţopăi precum un copil într-unul din colţurile camerei învăluite-n catifeaua de smoală a începutului de gerar. Îmi arunc puloverul, blugii, şosetele roşii, lenjeria din dantelă neagră, şi te astept cutremurată de un fior excitant ce porneşte de sub ceafă, aleargă pe coloană şi se strecoară între coapse. Găseşte-mă!

Te simt bâjbâind prin încăpere, gemi de dorinţă, şi înjuri înfundat când dai cu genunchii în vreun colţ de masă. Eu m-am ghemuit pe parchet, mi-am zgâriat tot spatele de perete şi mi-am strâns genunchii la piept, sărutîndu-i de nerăbdare în aşteptarea ta.

Deodată sunt la picioarele tale. Mă ridici uşor, prinzându-mă de subţiori şi mă întorci cu spatele. Expiri dorinţă pe ceafa mea, iar sânii mei îţi râspund la semnal întărindu-se. Mă săruţi pe tot corpul, coborând şi urcând, într-un amalgam de sudoare, salivă, fiori şi vene pulsând erectil.

Va urma...

sper.

Arc

http://www.youtube.com/watch?v=mAOJw6IN2lg

În loc de cai aveam taxiuri,
A fost aşa frumos...
Am mers chiar si pe jos,
Pe cuvânt c-a fost frumos...

Câte n-am visat să facem,
Nopţi întregi nici n-am dormit
Cred că te-am iubit,
Tre' să te fi iubit...

Întrebarea preferată
A rămas "De ce ?"
Vrei să ştii de ce ?
Uite, am sa-ti spun de ce:

Fiindcă tu poţi să-mi dai
Fiindcă tu poţi să-mi dai
Fiindcă tu poţi să-mi dai
Lumină de mai,
Lumină de mai,
În decembrie...

Erotism înalt

"Stăteau goi, culcaţi pe spate, sub soarele fierbinte, ţinându-se de mână şi privindu-se-n ochi. Un abur de naivitate şi nevinovăţie le aurea feţele de copii şi totul era ca dintr-un vis vechi, care-ţi vine brusc în minte când stai în pat, după-amiezele. Pe când îi priveam fascinat, îmi aminteam că undeva în hipotalamus există un centru al plăcerii, o grădină paradiziacă unde lumina orgasmului, aprinzând aerul în cercuri groase de aur, pierde orice căldură animală, trecând direct în spiritual şi cristalin.
Icoana acesta a unui erotism mai înalt - căci totul, totul era simetric, şi trebuia să te prăbuşeşti mai întâi în crevase de carne, pieliţe şi mucilagii ca să ajungi la sacralitatea plăcerii - mi se revela acum, barocă şi mişcătoare: doi tineri goi prinvindu-se-n ochi într-o vale plină cu flori."

Eseu despre orbire

De cand am citit cartea lui Jose Saramago, ma gandesc constant ce s-ar intampla daca as orbi maine. Ma intreb daca obisnuinta mi-ar spune cum sunt aranjate toate lucrurile prin casa, daca masa la care ma asez zilnic ar deveni un obstacol. Ce as intelege din sunetul unui pas, din fosnetul unei pungi, din sunetul unei palme straine cufundate in obraji-mi. Si mai mult de atat, ce s-ar intampla daca ni s-ar intampla tuturor asta?

Eseu despre orbire, este o pictura plina de tuse viermanoase, distrugatoare de valori si umanitate. In termeni mai putin aberanti, este un roman ce descrie orbirea tuturor oamenilor, cu exceptia unei singure femei, dintr-un oras fara nume. Totul este redus la nimic, si la toate cunostiintele nimicului, Personajele, la randul lor, nu au nume.. Ar fi irevelant sa dai un nume “ primului orb”, pentru ca orice nume ar purta, el va ramane tot primul om care a orbit, primul cobai al “raului alb”. Dupa el a urmat sotia sa,binefacatorul care , conducandu-l pana acasa, i-a furat masina, sotia sa, doctoral oftalmolog care l-a consultat, sotia acestuia(avand singurii ochi ce puteau vedea), si inca trei pacienti de-ai medicului.De aici, actiunea galopeaza spre isteria nationala,spre masuri politice aberante luate impotriva orbilor contagiosi. Mai exact , decizia autoritatilor de a-I inchide pe toti cei bolnavi intr-un fost spital de nebuni, fara ajutoare si cu mese hranitoare de conserve si biscuiti. Primul salon era format din grupul celor care ce au orbit primii. Urmatoarele saloane au inceput sa colcaie curand, de asemenea, de statuete formate din carne, oase si sange, cu comportament animalic. A urmat “lupta pentru supravietuire”, in care fiecare era in stare sa omoare pentru un biscuite. Au urmat certurile intre membri celor 6 saloane. A urmat aparitia unor “orbi rai” care violeaza si bat femeile altor orbi pentru mancare si hranirea egoului. Unii au murit, ceilalti au ramas cu un alb intepator si imbietor spre nimic in locul vederii. Din sfarsitul romanului nu lipsesc drumul acasa, dragostea, intestine si duhori, icoane ce nu mai pot capata sens pentru ca nu mai exista deslusirea din ochii privitorului.

Dintre foile acestui roman zbiara lipsa credintei, egoismul sufletului, slutenia, buba, puroiul, coaja rautatii macind pielea tuturor, si disperarea, noul oxigen al fiintelor.Eseu despre orbire traseaza crochiul vietii de dupa viata. Totul fiind pulverizat cu iz de apocalipsa.