Eseu despre orbire

De cand am citit cartea lui Jose Saramago, ma gandesc constant ce s-ar intampla daca as orbi maine. Ma intreb daca obisnuinta mi-ar spune cum sunt aranjate toate lucrurile prin casa, daca masa la care ma asez zilnic ar deveni un obstacol. Ce as intelege din sunetul unui pas, din fosnetul unei pungi, din sunetul unei palme straine cufundate in obraji-mi. Si mai mult de atat, ce s-ar intampla daca ni s-ar intampla tuturor asta?

Eseu despre orbire, este o pictura plina de tuse viermanoase, distrugatoare de valori si umanitate. In termeni mai putin aberanti, este un roman ce descrie orbirea tuturor oamenilor, cu exceptia unei singure femei, dintr-un oras fara nume. Totul este redus la nimic, si la toate cunostiintele nimicului, Personajele, la randul lor, nu au nume.. Ar fi irevelant sa dai un nume “ primului orb”, pentru ca orice nume ar purta, el va ramane tot primul om care a orbit, primul cobai al “raului alb”. Dupa el a urmat sotia sa,binefacatorul care , conducandu-l pana acasa, i-a furat masina, sotia sa, doctoral oftalmolog care l-a consultat, sotia acestuia(avand singurii ochi ce puteau vedea), si inca trei pacienti de-ai medicului.De aici, actiunea galopeaza spre isteria nationala,spre masuri politice aberante luate impotriva orbilor contagiosi. Mai exact , decizia autoritatilor de a-I inchide pe toti cei bolnavi intr-un fost spital de nebuni, fara ajutoare si cu mese hranitoare de conserve si biscuiti. Primul salon era format din grupul celor care ce au orbit primii. Urmatoarele saloane au inceput sa colcaie curand, de asemenea, de statuete formate din carne, oase si sange, cu comportament animalic. A urmat “lupta pentru supravietuire”, in care fiecare era in stare sa omoare pentru un biscuite. Au urmat certurile intre membri celor 6 saloane. A urmat aparitia unor “orbi rai” care violeaza si bat femeile altor orbi pentru mancare si hranirea egoului. Unii au murit, ceilalti au ramas cu un alb intepator si imbietor spre nimic in locul vederii. Din sfarsitul romanului nu lipsesc drumul acasa, dragostea, intestine si duhori, icoane ce nu mai pot capata sens pentru ca nu mai exista deslusirea din ochii privitorului.

Dintre foile acestui roman zbiara lipsa credintei, egoismul sufletului, slutenia, buba, puroiul, coaja rautatii macind pielea tuturor, si disperarea, noul oxigen al fiintelor.Eseu despre orbire traseaza crochiul vietii de dupa viata. Totul fiind pulverizat cu iz de apocalipsa.