Un soi de amor pervers ce flirteaza cu veșnicia . Fericirea în absurd

N-am scris niciodată despre tine, pentru că nu sunt sigură că ai existat.

Prima oară te-am văzut pe strada casei mele. Mergeai într-o floare roșie, citeai o mașină fistic și miroaseai o carte cu coperți negre. Atunci ai vorbit pentru prima oară cu mine. Mi-ai spus că noi suntem făcuți unul pentru celălalt. Te-am mustrat dornic și duios.

Au urmat 3 luni de ore cu lumină întrerupte de clipe cu pleoape trase, în care tu nu ai mai pășit pe străzi bătute de om. Te așteptam la scara blocului, lîngă o tufă de măceș. Te așteptam la ieșirea de la metrou, în timp ce mîncam corcodușe și număram șireturile trecătorilor. Nu reușeam să te văd, dar asta nu mă speria cîtuși de puțin pentru că nu eram convinsă că exiști.

Miroseau grădinile a lapte proaspăt cînd ai trecut pe lîngă mine grăbit, pe-un fericit trotuar din Capitală. M-am întins să te prind de-o mînecă, dar te-ai evaporat cît ai clipi din palme. Cînd am deschis ochii, în mînă îmi rămăsese o ață. Am tresărit, deschizînd larg gura și ochii. Pînă să-mi împac mirarea, un abur înecăcios, aidoma gemului de gutuie în fierbere, mi-a pătruns violent prin gură, nas și pori. Am tușit din răsputeri, scuipînd în palme un colb arămiu. L-am suflat spre văzduh, după care am așteptat să se întoarcă pe trotuarul acela fericit, asupra mea, să-mi cadă pe creștet, pe umeri și pe piept, și să-mi poarte materia. N-a trecut multă vreme și am început să te port după ureche, cufundat în șuvițe vaporoase. Uneori, îți mîngîiam petalele purtătoare de pufi minusculi, te miroseam și mă bucuram de frumusețea ta. Nu-mi foloseai la mare lucru, ba chiar mă deranjai uneori în timp ce-ți înfigeai codița mai abitir, străpungîndu-mi pielea capului cu mici pîrîituri. Era o durere gravă și frumoasă.

Era luna lui Brumar cînd te-am găsit la tine în pat. Ne-am ascuns prin așternuturi pînă ne-am transformat în bulgărași de bumbac. Ți-am pipăit, analizat, mușcat, criticat, ciupit, adorat, pentru totdeauna, conturul gol, stînd răvășită în pat. Mi se părea că te aud bălmăjind ceva, însă eu începusem să-mi pierd auzul. M-ai sărutat brutal, în timp ce țineai pe buze un “nu!”. Mi-ai spus că te duci pînă la baie și îndată ce ai trecut pragul camerei, planșa s-a înclinat,iar ție abia ți se mai zăreau călcîiele atunci cînd am căzut de tot în patul meu. Nu știu unde am stat cîteva luni după aceea, însă știu că nu te-am mai căutat. Nici tu pe mine. Totul curgea normal. Nimeni nu te inventase pentru mine, nimeni nu mă inventase pentru tine.

Pînă cînd Cuptor m-a aruncat pe-o plajă, m-a lăsat să-mi înfig degetele în nisip și mi te-a arătat într-un congelator prăfuit. Am început să salivez privindu-te. Eram într-un slip corai, aveam părul șuvițe, suvițe, șiroindu-mi sărat pe gît, umeri și spate. Stăteam turcește cu fundu-n nisip și te lingeam pofticios. Mi te-ai topit pe mînă, în dungi și zoaie de ciocolată amară și menta. Ai picurat pe nisip, creînd aproape instantaneu grăunțe dulci, găluște cu prune pentru furnici. În seara aia stăteai lîngă un stîlp de lemn zîmbind arogant. Purtai o cămașă în carouri mărunte, cu tonuri de magenta și bleumarin. Erai bronzat, miroseai a sare și abia dacă am schimbat două vorbe. N-ai așteptat-o pe a treia și m-ai tras de mînă, înghesuindu-mă după o rulotă. Mi-ai spus că sunt perfectă și că ai vrea să fiu doar a ta. Pentru totdeauna, cum s-ar zice. Atunci m-ai pierdut în 3 straturi de fericire. Ți-am spus că ești un idiot. Te-am zgîriat.Ți-am spus să nu mai aberezi. Te-am împins. Ți-am spus ca m-ai mințit mai mereu. Dar nu ți-am spus niciodată că am crezut totul.

După care, ai dispărut pentru ultima oară. Eu mă străduiam să nu te mai percep, iar tu nu-mi explicai de ce mă străduiam să nu te mai percep. Te-am căutat în limbi păcătoase, în decadență și brutalitate. Eram un fals, o înșelăciune, plăsmuire, farsă, ironie și hilar.Rupeam scoarța copacilor cu unghiile, zgărmam în pămînt, în șănțulețele formate de alipirea inexacta a pietrelor cubice, îmi desprindeam foiță cu foiță pielea de la ceafă și de pe coate, în speranța că te voi regăsi. Însă tu apăreai doar în serile cînd se cuta cerul a lumină, într-un fulger reflectat în geam.

N-am știut niciodată din ce ești făcut, însă cînd mă uitam în oglindă, mă linișteam. Stăteai acolo, zîmbind și țesînd himere, povestindu-mi despre magneți și poluri opuse. Te sărutam pierdută, lăsînd oglinda pătată cu cercuri aburite.

Acum îmi fumez țigara de noapte, iar miopia-mi pictează tușe luminoase de felinar. Felinarele de pe strada casei mele. Zîmbesc văzînd fericirea în absurd.

Am scris despre tine fiindcă mi-ar plăcea pînă la nebunie să exiști.

.