M-ai vrea?

Stinge lumina, te rog! Suflă şi-n lumânarea de pe masuţă. Închide ochii şi numără până la 20.

Îţi dau drumul uşor la mână, după care îmi miros palma şi-nchid involuntar ochii. În semi întuneric, îţi văd conturul corpului pâlpâind. Nu te mai văzusem niciodată îmbrăcat atât de simplu, în blugi şi într-un tricou lărgit mâini prea dornice să te aibă. Te apropii de lumânare, chipul ţi-e tot mai luminat, iar de pe buze îţi curge o rază de soare. Într-un ultim cadru inundat de lumină, eşti tu, din profil, având frunte feminină, gene curbate precum picioruşele de aţă ale unui păianjen, nas mic şi drept, şi cel mai excitant gât pe care l-am gustat vreodată. Sunt atât de fericită pentru că, în seara asta, te-am putut privi.

Ţopăi precum un copil într-unul din colţurile camerei învăluite-n catifeaua de smoală a începutului de gerar. Îmi arunc puloverul, blugii, şosetele roşii, lenjeria din dantelă neagră, şi te astept cutremurată de un fior excitant ce porneşte de sub ceafă, aleargă pe coloană şi se strecoară între coapse. Găseşte-mă!

Te simt bâjbâind prin încăpere, gemi de dorinţă, şi înjuri înfundat când dai cu genunchii în vreun colţ de masă. Eu m-am ghemuit pe parchet, mi-am zgâriat tot spatele de perete şi mi-am strâns genunchii la piept, sărutîndu-i de nerăbdare în aşteptarea ta.

Deodată sunt la picioarele tale. Mă ridici uşor, prinzându-mă de subţiori şi mă întorci cu spatele. Expiri dorinţă pe ceafa mea, iar sânii mei îţi râspund la semnal întărindu-se. Mă săruţi pe tot corpul, coborând şi urcând, într-un amalgam de sudoare, salivă, fiori şi vene pulsând erectil.

Va urma...

sper.

Arc

http://www.youtube.com/watch?v=mAOJw6IN2lg

În loc de cai aveam taxiuri,
A fost aşa frumos...
Am mers chiar si pe jos,
Pe cuvânt c-a fost frumos...

Câte n-am visat să facem,
Nopţi întregi nici n-am dormit
Cred că te-am iubit,
Tre' să te fi iubit...

Întrebarea preferată
A rămas "De ce ?"
Vrei să ştii de ce ?
Uite, am sa-ti spun de ce:

Fiindcă tu poţi să-mi dai
Fiindcă tu poţi să-mi dai
Fiindcă tu poţi să-mi dai
Lumină de mai,
Lumină de mai,
În decembrie...

Erotism înalt

"Stăteau goi, culcaţi pe spate, sub soarele fierbinte, ţinându-se de mână şi privindu-se-n ochi. Un abur de naivitate şi nevinovăţie le aurea feţele de copii şi totul era ca dintr-un vis vechi, care-ţi vine brusc în minte când stai în pat, după-amiezele. Pe când îi priveam fascinat, îmi aminteam că undeva în hipotalamus există un centru al plăcerii, o grădină paradiziacă unde lumina orgasmului, aprinzând aerul în cercuri groase de aur, pierde orice căldură animală, trecând direct în spiritual şi cristalin.
Icoana acesta a unui erotism mai înalt - căci totul, totul era simetric, şi trebuia să te prăbuşeşti mai întâi în crevase de carne, pieliţe şi mucilagii ca să ajungi la sacralitatea plăcerii - mi se revela acum, barocă şi mişcătoare: doi tineri goi prinvindu-se-n ochi într-o vale plină cu flori."

Eseu despre orbire

De cand am citit cartea lui Jose Saramago, ma gandesc constant ce s-ar intampla daca as orbi maine. Ma intreb daca obisnuinta mi-ar spune cum sunt aranjate toate lucrurile prin casa, daca masa la care ma asez zilnic ar deveni un obstacol. Ce as intelege din sunetul unui pas, din fosnetul unei pungi, din sunetul unei palme straine cufundate in obraji-mi. Si mai mult de atat, ce s-ar intampla daca ni s-ar intampla tuturor asta?

Eseu despre orbire, este o pictura plina de tuse viermanoase, distrugatoare de valori si umanitate. In termeni mai putin aberanti, este un roman ce descrie orbirea tuturor oamenilor, cu exceptia unei singure femei, dintr-un oras fara nume. Totul este redus la nimic, si la toate cunostiintele nimicului, Personajele, la randul lor, nu au nume.. Ar fi irevelant sa dai un nume “ primului orb”, pentru ca orice nume ar purta, el va ramane tot primul om care a orbit, primul cobai al “raului alb”. Dupa el a urmat sotia sa,binefacatorul care , conducandu-l pana acasa, i-a furat masina, sotia sa, doctoral oftalmolog care l-a consultat, sotia acestuia(avand singurii ochi ce puteau vedea), si inca trei pacienti de-ai medicului.De aici, actiunea galopeaza spre isteria nationala,spre masuri politice aberante luate impotriva orbilor contagiosi. Mai exact , decizia autoritatilor de a-I inchide pe toti cei bolnavi intr-un fost spital de nebuni, fara ajutoare si cu mese hranitoare de conserve si biscuiti. Primul salon era format din grupul celor care ce au orbit primii. Urmatoarele saloane au inceput sa colcaie curand, de asemenea, de statuete formate din carne, oase si sange, cu comportament animalic. A urmat “lupta pentru supravietuire”, in care fiecare era in stare sa omoare pentru un biscuite. Au urmat certurile intre membri celor 6 saloane. A urmat aparitia unor “orbi rai” care violeaza si bat femeile altor orbi pentru mancare si hranirea egoului. Unii au murit, ceilalti au ramas cu un alb intepator si imbietor spre nimic in locul vederii. Din sfarsitul romanului nu lipsesc drumul acasa, dragostea, intestine si duhori, icoane ce nu mai pot capata sens pentru ca nu mai exista deslusirea din ochii privitorului.

Dintre foile acestui roman zbiara lipsa credintei, egoismul sufletului, slutenia, buba, puroiul, coaja rautatii macind pielea tuturor, si disperarea, noul oxigen al fiintelor.Eseu despre orbire traseaza crochiul vietii de dupa viata. Totul fiind pulverizat cu iz de apocalipsa.

unu roman

Îmi place durerea. Nu, nu mă refer, la durerea fizică, ci la aceea a spiritului. Îmi place să mă las mistuită de emoţiile din colţul unei lacrimi. Să am impresia că nimeni nu şi-a mai însuşit suferinţa într-un mod atât de natural, că nimeni nu-şi gustă amarul lacrimilor cu atâta satisfacţie. După care, ador să mă laş înecată cu totul de această muză a mea. Îmi place să mă vicimizez, să mă plimb singură pe străzi, şi să inspir mila aceea sinceră pe care i-o împărtăşeşti unui bătrân care tremură-n noapte la colţ de bulevard. În felul asta, simt că renasc constant şi că mă iubesc tot mai mult. Nu va gândiţi că mă iubesc în felul acela narcisist, declarat în oglindă. Dimpotrivă, imaginea mea din oglindă analizată îndelung, mă întristează, mă nemulţumeşte, mă face să-mi găsesc nenumărate cusururi. Mă iubesc cum iubeşti prima zi de vară, după care te plictiseşti de atâta căldură şi sudoare, cum iubeşti mirosul bradului proaspăt adus în casă, după care încep să te enerveze crengile-i ofilite.

Cândva, credeam în iubirea absolută. Între timp, mi-am dat seama că e doar o aberație idealistă care oricum nu mi-ar aduce satisfacția deplină. Ce sens are dragostea fără pic de îndoială, de întuneric? Ei bine pentru mine n-are. Poate ar avea, dar din moment ce eu n-o pot simți altfel, mă mint că aceasta este singura poteca de urmat.

Toată viața am avut impresia că joc într-o piesă de teatru. Mă mișc cu o fluiditate studiată, aștept să primesc reacții, să fiu băgată în seamă, să fiu huiduită. Toate îmi creează, deopotrivă, aceeași satisfacție. Sunt seri în care stau cocoțată pe geam și cred cu tărie că, vorbind ușor spre cer, tu mă auzi, oriunde ai fi. Poate că vărs și câte o lacrimă,două, de dragul piesei și-al spectatorului. Firește, nu știu să joc, nu sunt un actor bun, sunt chiar stângaci. Dar mă încălzește ideea că pot oricând să părăsesc scena, și să invoc proastele mele aptitudini de actor, în caz că-mi ratez vreo frântură din viață. Și mai ales, pentru că atunci când voi muri, nu va însemna că am plecat de tot. Ci doar că stau în spatele cortinei, jucând un alt rol.

apogeu

Faţa ta e planşa mea de darts. Apari în bătăi scurte, sacadate şi caşti gura la mine. Apari şi dispari cu viteza unei bătăi de aripi. Arunc cu sute de săgeţi şerpuite în faţa ta şi se înfig ca tocul cui în asfaltul de august. Obrajii ţi se umflă, scuipi nişte litere , după care ţi-i sugi înapoi într-o secundă. Printr-o nouă clipire de ochi văd alt film. Te văd pe tine avînd faţa modelată din lut şi din pungi gri. Mă văd pe mine aruncînd săgeţi în tine. Mă văd vomitînd săgeţi. Îmi văd corpul topindu-se, făcînd cute de miere şi cocă. După care văd o săgeată pe podea picurînd albastru de metil.
Văd o coală de bloc de desen luminînd incandescent. Face valuri-valuri iar eu o prind pe-un perete cu pioneze. Mobila trozneşte din toţi rărunchii, în timp ce eu ma adăpostesc lîngă singura sursă de lumină din casă. Pereţii camerei se rotunjesc uşor, gemînd şi făcînd amor. Deodată lumina începe să pîlpîie, pînă ce se stinge. Prin întuneric pipăi forme neatinse. Ating hertzi, cearceafuri de mătase, pielea ta din interiorul coapsei. În timp ce stăteam în genunchi, un fir gros de fum mi se înfige prin ceafa şi prin coloană. După care mă învaluie şi îmi pătrunde în corp pe nas şi prin colţul gurii. Pleoapa-mi închide şi lumina lunii. Zeci de mîini pastrează ritmul muzicii bătîndu-mi electronic pe tot corpul. Îmi consum doza de unde de plăcere .
Un cor bisericesc crapă întunericul în două bucăţi. Voci sublime ma încadrează în spirale de beatitudine. Acum îţi ating dragostea.

descoperindu-te

Am venit pînă aici ca să văd ce-i cu tine. Ţi-am urcat pe gît înfigîndu-mă cu unghiile, lăsîndu-ţi umerii dezgoliţi de prezenţa mea. Cînd ţi-am ajuns pe buze, am dormit seri întregi ca un prunc. De aici, de aproape, pari neasfaltat. Pori micuţi şi firicele de păr excitate îmi îngreunează mersul. Cînd te străbat, mă simt ca şi cum aş merge printr-un lan de grîu, ca şi cum m-aş lăsa purtată de curenţii unui ocean, ca şi cum m-aş tolăni pe pături de carne, piele şi minciuni aşezate straturi, straturi.
Cîteodată, cînd mă întind pe obrajii tăi, arunci cu bulgări de lacrimi în mine. Dar nu reuşesc decît să mă purifice. Apa mă şterge de păcate. Îmi şterge mizeria durerii, a focului, a speranţei de pe piele.De ce a speranţei? Eşti un prost dacă speri. De ce speri? Speranţele sunt pentru visătorii nerealizaţi.
Acum mă tîrăsc tot mai sus, sperînd să-ţi întîlnesc privirea purtătoare de raze.Mă prind cu mîinile murdare de genele tale imense. Pleoapa îţi tresare, iar un punct alb, uşor inflamat, apare în golul lăsat de rădăcina unei gene. Mă aşez pe spate şi-ţi mîngîi geana. De 13 ori de mi-aş pune pe ea mîinile una deasupra celeilalte şi tot nu s-ar termina. Deodată, în colţul ochiului se întregeşte o sferă udă, incoloră şi sărată. Mă reped înspre ea şi o sorb pe toată.Mă mînjesc pe nas, pe frunte, pe gît. Mă umflu iar cu speranţe proaste.
Venele mi s-au răscopt, iar pieliţa-mi de muritor abia le mai ţine captive. Cu degetele lungi şi subţiri asemenea unor paie cotrobai prin evantaiul genelor tale. Încerc să-ţi întredeschid pleoapele, dar tu le strîngi ca pe o menghină lugubră. Încep să urlu, mă zbat, strîng forţă cu mintea, şi îţi crăp pleoapele de la mijloc. O gelatină întarită pictată-n negru şi maro se iveşte. Mă-ncurc în pînze de păianjeni ţesute din iţe suflate cu praf de sînge.
Îţi trec rapid mîna microscopică prin faţa pupilei. Stînga-dreapta. Dreapta-stînga. Nimic.
-Hai, dă-mi un milimetru, priveşte-mă!
Pentru cîteva secunde, m-am gîndit să mă mut în pupila ta. Să paşesc în întunericul rotund. Şi să stau acolo chircită, ca un embrion format anapoda într-o mamă surogat.
Îţi sărut cristalinul. Ai zeci de urme de buze pe ochi. Şi multe amprente de mîini dornice şi iertătoare.
Tu, teren obscur, vorbeşti limba deşertăciunii!

amintiri din viitor

Ma faci sa creez.
Ştii? Creez sentimente cand iti sorb mirosul. Intri ca un vapor de drog in mine, imi urci in cap si-mi adormi pe piept.
Daca as putea, m-as topi, m-as face pilitura de carne, sange si piele, si m-as presara pe buzele tale, pe ceafa ta, pe mainile tale. Si cand ai transpira, ti-as intra prin porii deschisi si m-as plimba in tine.
Imi place sa ne privim. In irisul tau imi deschid orizonturi albastre. De fapt albastrul nu e o culoare, ei si el o liniste. In ochii tai, ma vad pe mine in tine, iti vad dorintele, pasiunea, nebunia, vad apa si foc, vad puritatea decazuta, simt atingeri divine, vad o alta dimensiune.
Cum reusesti sa le tii pe toate acolo? De unde ai aparut si unde te duci? O sa ma minti? O sa te parasesc? O sa plang pentru tine in baie, in timp ce tu iti vei face un cui cu o alta EA langa tine? Ce se intampla cand ni se ating buzele? O sa imi doresc sa-ti pun piedica in zapada vreodata? O sa stau si eu langa tine pe jos pana ne ingheata nasul si scoatem fum subtirel si inflorat la capat printre limba si buze? O sa iti ramana mirosul sanilor mei pe palme?
“Te invit sa ne pierdem de azi inainte si sa ne stergem urmele mascati de cuvinte. Hai sa dansam in iarba, hai sa plutim pe-un nor, ploaia ce o sa cada ne stinge de ochii lor.”
Ce chestie.
În noi e TOTUL.
Acum veau sa-ti simt corpul cald cu buricele degetelor. Fire minuscule de par indraznesc sa se excite. Un mic fior de curent electric tras in emotie, iti sopteste ca nimeni nu te-a mai atins asa. “ Mangaieri prin iluzii sau manii”.
Te privesc din nou. Si se face liniste. Tot universul se opreste-n loc. Fluturii sunt suspendati undeva in aerul poluat sangele nu mai tzashneste printe dintii unei femei agresate pe strada, un caine a ramas c-un picior in aer, o frunza sta deasupra noastra. Oamenii sunt statui cu vene goale. Nu mai sunt pete de sange care vorbesc. Sunt cabluri, pielita, beton, sticla, plastic si cauciuc.Pe cand tu esti atat de viu si cald. Simt toata viata din lume adunata in tine.
Ma intind in pat. Un caine schelalaie, masina de spalat functioneaza, o petala de iasomie s-a asternut in colb. Iarba creste cu viteza, furnicile mishuna prin ea, un om le calca cu pantoful. Furnicile raman strivite acolo, ca un mic guguloi de namol.
Mi-e dor de tine. Un dor manifestat prin dureri de tample si de piept.
Vreau sa te vad bând vin alb dintr-un pahar cu picior inalt. Sa-ti ramana licoarea pe mustata aspra ca roua proaspata, dupa care sa te napusteshti spre buzele mele si sa te afunzi in mine. Intr-o duminica dimineata. Intr-o luni dimineata. Intr-o marti dimineata. Intr-o miercuri dimineata. Intr-o joi dimineata. Intr-o vineri dimineata. Intr-o sambata dimineata.
Noi doi.
„Altminteri fericirea asta care ma impresoara, ma cuprinde, ma imbraca, ma invinge n-ar putea fi atat de neinchipuit de minunata si deplina. Liniste. Si o absoluta nepsare. Fata de toate. Si o dulceata. In gura, in vine, in muschi. Totodata o resemnare, senzatia ca as putea face orice, imboldul de a ierta pe oricine, un zambet ingaduitor care se imprastie pretutindeni, nu localizat pe buze. Si un fel de strat de aer bland in jur, o atmosfera asemanatoare cu aceea din unele carti ale copilariei.”
Nu-mi da drumul.

de-ar fi sa vii...

Eram un copil aspirand la maturitate cand te-am cunoscut.Insa ai disparut la fel d neasteptat ca si atunci cand ai aparut.Visam ca graiesti adevar picurator prin buzele tale subtiri si te inramasem intr-o aura de pretzuire. Vorbeai patimash, fara oprire, avand puterea de a acapara prin cuvinte. Te priveam cu ochii umeziti de dorinta cunoasterii si credeam in puterea ta benefica. Ma jucam pe pielea ta de spuma ca intr-un tinut al eternitatii,al unuia fara constrangeri sau limite. Erai alb pe spate si pe coapse, roz pe buze, verde in ochi, aramiu pe par, straveziu pe bratze. Erai prezentza autentic colorata a zilelor mele.M-ai schimbat.
Tu imi desenai in ganduri ingeri cu aripi zoioase sau sperante oarbe, in timp ce eu nu ma impotriveam in niciun fel ca tu sa iei control asupra sufletului meu.
Ai fost noroi si aur, luminare si decadere, fericire si lacrima, ai fost complex, dar atat de simplu, ciudat, insa atat de necesar.
Cert e ca "ai fost", ci "nu esti".Ai fost intr-o alta lume, intr-o alta schitza, intr-un alt scenariu al vietii mele.Sau, cel putin asa ma mint de cand " nu mai esti".
Am o ultima rugaminte la tine: trezeste-ma cand va incepe toamna, daca, din intamplare, iti vei reaminti ce planuiam vara.

Si acum...noapte buna, dragule!

la medeleni...

"Mi-e dor de mine cu sufletul altuia..Sunt un om care merge pe strazi, prin fata magazinelor, printre automobile si tramvaie. Zarzari albi, livada mea nevazuta de nimeni prin care numai eu mergeam, pe care numai eu o vedeam si care venea cu mine pretutindeni ca o turma dulce a primaverilor - n-o mai vad, n-o mai simt, am pierdut-o, m-am pierdut. A suflat viatza asupra ei ca o zana rea si a prefacut-o in oameni,case, zgomote orasenesti, printre care trupul meu merge singur, atat de singur ca uneori imi vine sa-nchid ochii si sa-i acopar cu mainile..."

lumina ce se stinge

"- Ma placi?
-Desigur, dar nu in sensul sau. Te plac ca pe o carte inteligent scrisa, sa pe un lichior, ca pe o zi frumoasa. Gratificatii. Dar nu m-as sugruma pentru tine. Daca ai muri, mi-ar parea rau, desigur; dar pentru putin timp. Probabil te-as uita intr-o saptamana." -Mircea Eliade

X Y Z

scriu. ca sa nu uit: ce simt. ce gandesc. ce aflu. ce-mi place. ce mi-ai facut vara asta... sau vara trecuta. scriu pentru ca n-am curaj s-o spun. pentru ca PARE mai filosofic. mai frapant. mai irelevant. scriu pentru ca ma plictisesc. scriu pentru ca-mi place. imi place pentru ca pot.